Olăritul este un meșteșug pe care noi, românii, l-am moștenit de la străbunii noștri încă din perioada neolitică, iar inegalabila salbă de teme întâlnite mai ales în ceea ce privește decorarea vaselor este unică la nivelul culturii populare universale.
Olăritul este un meșteșug care presupune multă forță fizică, cunoștințe și îndemânare, iar acest lucru a separat activitățile specifice. Astfel, bărbații sunt cei care dau viață argilei, iar femeile se ocupă, în mod special, de decorarea vaselor confecționate.
Înainte de ardere, lutul trece prin câteva procese tehnice: curățarea, dospirea, frământarea, modelarea, uscarea și ornamentarea. Uneltele care sunt folosite de olari în procesele enumerate mai sus au, la rândul lor, valoarea patrimonială, de tezaur: troaca, mezdreaua, cuțitoaia, fachiesul, plotogul, cornul și gaița. Lângă acestea, mai trebuie adăugate morișca de mână, râșnița, roata olarului și roata de modelat.
În România, epicentrul olăritul se afla în zona localităților Vlădești, Lungești și Horezu, din județul Valcea. Renumele mondial al produselor realizate artizanal în aceste trei localități au pus Romania inclusiv pe harta UNESCO, iar conservarea impecabilă a meșteșugului a transformat o îndeletnicirea domestică într-o adevarată artă.
O veche legendă românească spune că olarul a furat meșteșugul din cer, de la Dumnezeu, care, la facerea lumii, l-a zămislit pe om din lut, însuflețindu-l. Olarul, la rândul lui, fără să poată oferi vaselor sale viață, așa cum Dumnezeu a dat omului, le-a băgat în foc, crezând încă de atunci că lucrurile făcute de mâna lui vor putea căpăta suflet, frumusețe și dragoste.
Olăritul va fi reprezentat în cadrul Festivalului Tradițiilor Românești, ediția a II-a, la Chișinău, în perioada 17 – 19 mai 2024.
O veche legendă românească spune că olarul a furat meșteșugul din cer, de la Dumnezeu, care, la facerea lumii, l-a zămislit pe om din lut, însuflețindu-l. Olarul, la rândul lui, fără să poată oferi vaselor sale viață, așa cum Dumnezeu a dat omului, le-a băgat în foc, crezând încă de atunci că lucrurile făcute de mâna lui vor putea căpăta suflet, frumusețe și dragoste.
#DRRMRomânia #FestivalulTradițiilorChișinău #tradițiiromânești #RomâniaRepublicaMoldova #Olărit.
Lasă un răspuns