Estetica culturii populare românești notează că în icoanele noastre pe sticlă bate, în fiecare clipă, inima țăranului autentic românesc.

Încă din cele mai vechi timpuri, icoanele Sfântului Luca Evanghelistul au reprezentat-o pe Fecioara Maria, iar istoria consemnează că acestea ar fi fost plămădite ca urmare a unor revelații, epifanii. Ele reprezintă arhetipului icoanelor bizantine, care, la rândul lor, sunt copia identică a modelului relevat de Dumnezeu.

Biserica cinstește icoana, călugării i se închină și o zugrăvesc, iar țăranul român nu poate trăi fără ea. În cultura populară românească icoana este aproape de țăran în fiecare clipă, nu doar la Sărbători sau în alte momente de cumpănă.
Pictura populară/iconografică pe sticlă a apărut în secolele al XVII-lea și al XIX-lea, în partea de Est a Europei Centrale. În Transilvania, debutul acestei arte populare este localizat istoric în prima jumătate a secolului XVII-lea și este parte integranta a fenomenului cultural și bisericesc al acelor vremuri.

Meșteșugul a pătruns în Transilvania prin Mănăstirea Nicula. Arta iconarilor pe sticlă din acest centru se caracteriza printr-un desen naiv, dar foarte sugestiv, și printr-o compoziție simplă și clară, fără proporții anatomice și de perspectivă, dar echilibrată cromatic.

Mănăstirea Nicula este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din spațiul românesc datorită icoanei făcătoare de minuni. Prima mărturie istorică, ce atestă așezarea monahală, este legată de prezența unei biserici de lemn, stil maramureșean, cu hramul „Sfănta Treime”, datată 1552.

Pictura icoanelor românești pe sticlă a prins rădăcini și specificități aparte și în Valea Sebeșului, în Lancrăm, Săsciori, Laz, Căpâlna, în Țara Făgărașului și Țara Oltului, în Mărginimea Sibiului, la poalele munților Cibin sau în Scheii Brașovului și Iernuțeni.

Tehnica picturii icoanelor pe sticla s-a dezvoltat și în Țara Românească și Moldova, Bucovina fiind, prin centrele de la Rădăuți și Voroneț, una din bornele acestei arte populare.

Pictura pe sticlă a icoanelor va fi reprezentată în cadrul Festivalului Tradițiilor Românești, ediția a II-a, la Chișinău, în perioada 17 – 19 mai 2024.

#DRRMRomânia #FestivalulTradițiilorChișinău #tradițiiromânești #RomâniaRepublicaMoldova #Icoanepesticlă 


Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *