La debut de secol XIX, în spațiul dintre Carpați și Dunăre indicatorii care măsurau calitatea vieții au crescut, motiv pentru care, în mod firesc, au existat anumite contexte în care arta populară a cunoscut o reală înflorire.
Acelea au fost timpurile în care s-a formulat un anumit de estetică autentic populară care cuprindea felurite forme și abordări în care erau decorate casa și camerele, fiecare după specificul acesteia. Au apărut astfel noi elemente cromatice întâlnite astăzi pe scoarțele și covoarele țesute de meșteșugari populari, în diferite regiuni ale țării.
În ceea ce privește tipul țesăturii, scoarța are o tradiție foarte veche, iar menirea acesteia era aceea de a fi principala piesă din lada de zestre a fetelor de țărani. Confecționarea și posesia de scoarțe confereau prestigiu social fetelor care urmau să se mărite. Transportarea zestrei la locuința viitorului ginere se făcea în conformitate cu un adevărat ceremonial care cuprindea o prezentare detaliată a scoarțelor aflate în lada de zestre a miresei.
Această confruntare cu exigențele estetice ale satului a asigurat, împreună cu alți factori, înnoirea concepției decorative populare imprimând astfel scoarțelor o mare unitate stilistică, remarcată de toți cercetătorii artei populare.
Pentru a afla totul despre meșteșugul confecționării scoarțelor vă invităm să participați la Festivalului Tradițiilor Românești, ediția a II-a, la Chișinău, în perioada 17 – 19 mai 2024.
#DRRMRomânia #FestivalulTradițiilorChișinău #tradițiiromânești #RomâniaRepublicaMoldova #Confecționareascoarțelor